Denzel Washinghton a reintrat pe marile ecrane din România

Pe 22 februarie 2013, Denzel Washinghton a reintrat pe marile ecrane din România cu noul său film nominalizat la Oscar de două ori, pentru cel mai bun actor în rol principal şi pentru cel mai bun scenariu original. Din păcate, la nici una dintre aceste categorii nu a luat trofeul, însă în săptămâna premierei sale din ţara noastră s-a plasat pe primul loc în box office devansând filme precum „Zero Dark Thirty” care a avut premiera în aceeaşi săptămână.


Starul american joacă rolul lui Whip Whitaker, in filmul Flight, un pilot de avion înzestrat şi respectat de colegi şi superiori, dar care în viaţa personală nu e deloc un exemplu de urmat fiind divorţat şi îndepărtat de familia sa din cauza faptului că e alcoolic.


Acesta devine erou naţional după ce reuşeşte să redreseze un avion grav avariat astfel încât oricărui pilot i-ar fi fost imposibil să reuşească, salvând 96 de pasageri din cei 106 pe care îi transporta. Dar atunci când se pierd vieţi omeneşti, întodeauna, cineva trebuie să răspundă, iar cum Whip consumase băuturi alcoolice şi substanţe halucinogene înainte de a pilota aparatul de zbor, se trec cu vederea defecţiunile tehnice majore şi dintr-o persoană aclamată la scenă deschisă, devine un anti-erou.
Chiar dacă conduita sa profesională nu i-a afectat în nici un fel capacităţile de zbor, riscă acum, nu doar să îşi piardă cariera, dar şi să facă închisoare pe viaţă.
Filmul începe destul de bine reuşind să captiveze foarte uşor spectatorul însă, parcă, după prăbuşirea avionului, scenariul suferă puţin, fiind pentru unii critici de film de neînţeles cum de a fost nominalizat la Oscar pentru scenariu. Denzel Washinghton îşi joacă rolul bine şi nu prea avem ce îi reproşa, însă, din păcate pentru el a trebuit să se lupte pentru mult râvnita statuetă (Oscar) cu actori precum Daniel Day-Lewis sau Hugh Jackman.
Scena prăbuşirii avionului este una reuşită, dar a iscat numeroase discuţii printre piloţi. Unii susţin că metoda aleasă de Whip Whitaker este de domeniul SF-ului, alţii spun că e posibilă.